Luni
Protectia soluluiRomânii, otrăviţi sistematic cu nitraţi
Comenteaza pe Forum |
Solurile, cursurile de apă şi fântânile din România sunt otrăvite sistematic cu nitraţi.
![]()
Aşa au avertizat, ieri, specialişti în pedologie, calitatea apei şi sănătate publică, care au arătat că otrava - ajunsă în apă sau în alimente din cauza lipsei canalizării, a excesului de îngrăşăminte chimice, dar şi a depozitării necorespunzătoare a dejecţiilor de animale de la ferme - a ucis, doar anul trecut, trei bebeluşi, în timp ce alţi 125 au suferit intoxicaţii acute.
„Cei mai vulnerabili la intoxicaţia cu nitraţi sunt nou-născuţii, al căror stomac nu poate neutraliza efectul acestora şi se îmbolnăvesc de methemoglobinemie acută, cunoscută şi sub numele «sindromul copilului învineţit»“, spun specialiştii.
Potrivit acestora, cazurilor de copii bolnavi li se adaugă însă cele de avorturi spontane, infertilitate masculină sau cancer, nerecenzate de statistici. Elena Ţuchiu, consilier la Apele Române, susţine că cele mai afectate sunt regiunile din nordul Moldovei, Câmpia Română şi Podişul Transilvaniei, unde concentraţia de nitraţi din apă depăşeşte limita maximă de 50 miligrame/ litru, iar în unele zone ajunge chiar la 200 de miligrame/litru. Potrivit specialiştilor, nu doar apele sunt otrăvite, ci şi plantele care absorb nitraţii din sol, cele mai mari concentraţii înmagazinându-se în frunzele de salată şi spanac.
Sursa: Evenimentul Zilei
Etichete:
Populare
- Vrei sa scrii despre protectia solului ? (1)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Alte 17 ONG-uri îl sprijină pe Korodi (0)
Recente
- Resturile vegetale – o sursă sigură de bioenergie şi materie organică pentru menţinerea şi sporirea fertilităţii solului
- Posibilă contaminare radioactivă la Ţicleni
- Utilizarea sorbentilor naturali pentru depoluarea solurilor contaminate
- O carieră de piatră ia locul unei păduri. Locuitorii din zonă protestează
- Litoralul românesc se surpă
- Dobrogea luptă contra deşertificării
